Mai multe țări participante la Eurovision au încercat „să cumpere” note mari din partea juriului, a declarat pentru un ziar din Suedia un membru coordonator al unei delegații care a lucrat la ediția de anul acesta, informează dailymail.com.
Potrivit sursei citate, membrul coordonator al delegației respective, care nu a dorit să-și facă public numele, a declarat în această săptămână pentru o publicație din Suedia că a fost contactat de reprezentanții mai multor țări rivale pentru a încheia înțelegeri prin care juriul să le acorde note ridicate.
Membrul coordonator, care a făcut parte din echipa ediției de anul acesta a concursului Eurovision, care a avut loc la Malmo, în Suedia, a acuzat echipa din Azerbaidjan, care a câștigat competiția din 2011, că i-a oferit „suficienți bani pentru a trăi un an întreg” dacă va putea aranja ca juriul să le acorde punctaje mari.
De asemenea, acesta a susținut că membrii delegației din Azerbaidjan le-au oferit studenților din Lituania cartele de telefon gratuite și i-au plătit pentru a vota. Pe de altă parte, sursa a declarat că a fost contactată de o parte din membrii echipei din Macedonia, care sperau că pot să obțină o înțelegere pentru semifinala concursului.
Potrivit Daily Mirror, sursa a adăugat că au existat alte trei țări care au încercat să găsească soluții similare „în culise”.
Bonnie Tyler, reprezentanta Marii Britanii la Eurovision 2013, care s-a clasat în finală pe poziția a 19-a dintr-un total de 24 de țări, a dezvăluit pentru un ziar din Franța că a auzit că delegația rusă întrebând de ce nu a primit voturile pe care le-a plătit.
Sietse Bakker, coordonator Eurovision, a declarat pentru Daily Mirror că European Broadcasting Union (EBU), organizatorul evenimentului, investighează aceste acuzații. „Avem o politică foarte clară atunci când există astfel de speculații”, a spus aceasta.
„În primul rând, întotdeauna cercetăm acuzația. Și, dacă vom găsi dovezi reale că regulile concursului au fost încălcate, vom impune sancțiuni ferme și vom face tot ce ne stă în putință pentru a evita astfel de situații în viitor”.
Potrivit Daily Mirror, experții în concursul Eurovision se tem că, deși o fost promisă o anchetă vizând aceste posibile cazuri de corupție, nu va fi întreprinsă nicio acțiune reală.
Eurovision a devenit faimos, de-a lungul anilor, pentru muzica uneori de o calitate îndoielnică, recitaluri bizare și voturi despre care nu o dată s-a spus că se dau pe criterii politice. Este uimitor cât de multe țări au acordat cele mai mari note vecinilor, ediție de ediție. Cu toate acestea, Eurovision își are fanii înfocați. Câștigătorul concursului se bucură de atenție și prestigiu, iar, de-a lungul timpului, printre aceștia s-au numărat și nume care au făcut legendă în muzică – ca Abba, Julio Iglesias, Johnny Logan și Celine Dion.
La concurs participă țările membre ale European Broadcasting Union (EBU), o organizație înființată în 1950 de 23 de reprezentanți ai televiziunilor europene, într-o conferință care a avut loc la Devon. În prezent, însă, în EBU sunt aceptate și țări non-europene, astfel explicându-se participarea unor țări ca Maroc și Israel.
EBU a venit cu ideea concursului Eurovision în 1955. Era un proiect extrem de ambițios pentru acele timpuri – televiziunea prin satelit nu fusese încă inventată, iar Europa nu mai avusese niciun astfel de eveniment care să-i reunească țările. Cu toate acestea, a fost un succes, prima ediție având loc în Elveția, în 1956. Doar șapte țări au participat în primul an – Belgia, Franța, Germania, Italia, Olanda, Elveția și Luxemburg. Însă concursul a fost urmărit de patru milioane de telespectatori din cele șapte țări – o cifră record pentru acea vreme.
Concursul este unul dintre cele mai longevive și mai urmărite programe de televiziune din lume.